Urzica

O umbra cenusie se apropie tot mai mult. Vad prin ceata, de parca retina mi-a fost inmuiata saptamani intregi in apa sarata. Ma sterg de ploaie pe fata, cu degetele reci. Iau unul intre buze. Tresar. Parca am murit. Ma tin piept si respir adanc, sacadat. Incerc sa-mi controlez aerul, sa-l temperez. E rece si el si ma racaie pe tot interiorul meu, il simt patrunzandu-mi purificat in sange, in vene, alergand prin celule si tesuturi, difuzandu-se incet ca o betie crunta. Inghit. Macar saliva mi-e calda. Umbra e langa mine si ma intreaba ceva. Nu aud. Ritmul ploii mi s-a intiparit in creier, cu un bum bum monoton, familiar. Buzele groase, roz deschis, umede se misca din ce in ce mai repede. Umbra are maini. Le intinde catre mine. Ma apuca, incearca sa ma traga. Nu vorbesc, nici nu mai stiu daca sunt in stare. Poate mi-au putrezit corzile vocale de cand stau in ploaie. Un parc pustiu, in ploaie, picioare pline de picaturi de noroi si umbra care-mi intinde o umbrela. Plecam.
Imi simt din nou pulsul zglobiu, facandu-si numarul trist sub doua degete. Baiatul ma intreaba daca vreau ceva. Vreau, dar nu pot sa ii spun. Imi intinde o ceasca. Ceva cald. Inghit grabita. Imi ard limba. El se apropie si sufla usor. Miroase a cer, a mare, a libertate, a dor, a departare. Inchid ochii. Imaginea lui imi ramane acolo insa, neclintita, ca si cum as avea pleoapele transparente sau ca si cum el s-a inghesuit mic in mine si imi zambeste. Si dintii lui sunt atat de albi si de drepti. Si de perfecti. Si ochii lui caprui, usor umbriti de bretonul saten deschis, sunt limpezi, ca o oglinda scumpa, agatata intr-un castel. Ii ating obrazul. Se da inapoi, cred ca s-a speriat. Atingerea n-a durat decat doua-trei secunde. Dar m-a fript, pielea lui era atat de calda. Clocotesc. Imi dau patura jos de pe mine. El are o smucire, sa ma opreasca. Nu am de gand sa plec, unde sa plec? De langa el? Vreau sa ii zambesc, cu tot sufletul meu deschis, cu o renuntare totala in el, dar fata mi-e de portelan, impietrita. Schimonosita de frig, imi imaginez. Sunt urata. Ma acopar cu ambele palme. Vreau sa plang, pentru ca lacrimile mele calde sa-mi incalzeasca fata. Dar nu pot. Fa-ma sa plang.
Ii vad nasul, cu vanful rotund si copilaros. E alb, are tenul omogen cromatic. Nicio pata, nicio iregularitate. E uman? Am simtit ca de cand am intrat in camera lui, la caldura, s-a umanizat. Dar tot umbra a ramas. Umbra luminoasa. Nu mai sunt rationala. Inchid ochii. Covorul e neplacut la atingere, imi zgarie obrazul. Mi se pare ca aud sunetul contactului, neplacut. Imi dau seama ca nu mai aud ploaia. Nu mai aud nici intrebarea lui. Caci adorm.
Respiratia mi se izbeste de ceva tare. Oare dorm cu mana la gura, ca de obicei, in gestul ala de inchidere in mine insami si aparare? Cat am dormit? Oftez, imi amintesc de umbra. Si totusi el ma tine in brate si ma mangaie pe par. “Gata”, sopteste. Acum il aud, ii aud vocea suava, calma, linistitoare, protectiva. Primul cuvant. Primul lui cuvant e “gata”! Gata inseamna sfarsit. Imi pun mainile la urechi si tip, revoltata: “Nu, nu”. Se ridica, se desprinde de mine incet, ca o felina. Ramane in locul lui un frig imens, cetos, coplesitor. Strain. Straina umbra perfecta! Plec, vreau sa plec, imi repet in minte, iar cuvintele lovesc ca un ciocan cutia mea craniana. Doare fizic gandul.
* * *

Discutia imi lasa impresia unei piese de teatru proasta, plictisitoare. In rastimpuri, zgomotul unei sorbituri din ceaiul cald, o respiratie mai adanca, picaturi mai rebele de ploaie pedepsite si rastignite pe fereastra. Doua fotolii, doi oameni, fata in fata.
-Ce cautai in ploaie? ma intreaba, fara nicio introducere.
Ochii mari, caprui deschis, aposi se maresc si se micsoreaza, naucitor, in ritmul glasului, ca si cum ar vorbi cu tot corpul, din suflet, din vene, din centrul creierului, din retina, din unghii. Il privesc, ametita de parfumul lui slab.
-Nu cautam nimic. Tocmai de-aia stateam acolo. Fiindca nu mai caut nimic. Doar astept.
-Ce?
Fiecare sunet care iese din el declanseaza furtuni tulburi si crescande in mine, torente de ganduri si sentimente, de vointe si incercari, de dorinte si vise, de piedici si amintiri. Asteptam, in ploaie, sa se termine. Sa mi se spele pacatele violent, cu ura si tunete, cu durere si frig, sa ma simt curata si noua, sa pot s-o iau de la capat. Simt cum imi curge o lacrima, doar, din ochiul drept. Si stangul? Sterg lacrima, repede, ca el sa n-o vada, dar cu o satisfactie ciudata. Sunt jumatate om, am reactii, acum simt, ma revolt, ma doare. Ma doare…tare. Imi duc mana la piept. De ce nu pot sa plang cu toata fiinta mea, cu tot eu-l meu ranit, murdar de sange inchegat si de lichid seminal strain, vechi, fortat, contaminat genetic. Al lui, el, el. Ganduri, cuvinte, imagini spalacite, alb-negru incep sa mi se agite in cap. Si parca toate rad spre mine, cu dinti mari si ascutiti, gata sa ma muste. Toti isi bat joc de mine.
-Ce? repeta intrebarea.
Tresar. Nu stiu la ce “ce” se refera, am uitat ce m-a intrebat, ce-i spusesem. Cat timp a trecut? Ma uit instinctiv la ceas. E stat. Urasc ceasurile care stau, imi dau senzatia de sfarsit, de moarte a materiei. Imi trec mainile peste ochi.
-Nu pot…
Cuvintele suna infundat, de parca vin din adancurile mele cele mai haotice. Ca un tunet cazut intr-o cana de cafea.
-Vrei sa dormi?
-Vreau. Vrei sa…?
-Sa ce? Sa dorm? O sa dorm.
Oftez. Zambesc. De ce zambesc? Mi-a spus o banalitate. A repetat cuvantul “dorm”, de parca apocalipsa isi trimisese mantuitorul sa anunte adormirea eterna a planetei. Tacere. Vreau sa dorm cu tine! Nu-mi aude glasul interior, strivit de imposibilitatea materializarii lui. Micut, inghesuit in inima, ca un ac infipt adanc, dar curat, lipsit de riscul infectiei. Inima mea e ferita de iubire.
Baiatul ma ia de o mana. Ma ajuta sa ma ridic. Isi lipeste obrazul de al meu, dar nu ma ia in brate. Astept sa ma frang la pieptul lui, ca timpul sa se opreasca zambind ingaduitor. De ce nu ma ia? Se misca din stanga in dreapta, incet, imprimandu-mi si mie miscarea nepasatoare, linistitoare. Dansam. N-a fost ca-n filme. Dar mi-a placut. M-am lungit pe patul imens si mi-am cufundat voit capul in perna moale. Miroase a el! descopar fericita, ca un copil ce-l intalneste pe Mos Craciun. Miroase a mare si a dor. Atat de dor. Dor de ceva ce n-a fost si n-o sa fie niciodata, oricat de mult m-as hotari sa-mi zmulg radacinile si sa mi le infig in sufletul lui. Parazitii or sa vina dupa mine si-or sa-l contamineze si pe el. Nu, merita ferita. E-atat de tanar si de frumos. Perfect. Strain perfect!, conchid in minte si inchid ochii. Aproape ca il simt langa mine, aici, in patul in care a dormit cu gura intredeschisa in fiecare noapte, unde a iubit, a posedat, a fost posedat, a visat, a plans. El tot e aici cu mine, spirit imprastiat in cearceafuri si perne.
Pasii se aud prea tare pe parchet. Toata presiunea pe care o simt in mine apasa pe lemnul slabit, injosit. Ii mangai fruntea boltita, inalta si-i indepartez de pe ea bretonul saten. Obrajii lui albi stralucesc in semi-intunericul noptii. Ce buze groase si rotunde, agresiv de tinere si rosii! Deschide ochii mari, caprui. Incet. Geme usor, ca un copil imbufnat! Zambeste. Il trezesc in mijlocul noptii, iar el imi zambeste! Strain perfect! Deschid gura, dar pare amortita, inclestata intr-un refuz infantil. Trebuie.
-Am fost violata!
-Ce? Of, copil! sopteste si imi mangaie parul de pe ceafa. Imi apuca fata si mi-o apropie de-a lui. Isi apropie buzele de gura mea. Suflarea lui e atat de calda, imi patrunde adanc in miez. Inchid ochii. Si savurez sarutul iubirii, eliberarii, perfectiunii, vindecarii.